In plin potop bucurestean de necazuri, viituri si nori incarcati, am avut bucuria sa primesc un telefon la ceas de amiaza. Scria pe ecran Adrian Paunescu. Sper sa fie o stire buna… Vocea unica are seninatatea pe care o cunosc. “Domnule Brancu, pot sa onorez propunerea dvs. Va pot primi acasa.” Cine ar fi ratat exclusivitatea revenirii publice a titanului?
A durat doar o jumatate de ora ca sa ne punem pe drum catre locuinta umbroasa, boiereasca a poetului, din centrul Capitalei. E universul privat al unui om pentru care cartea este viata. Mobila simpla si valoroasa abia poate fi ghicita sub maldare de carti, ziare, foi, idei, sperante, planuri, sentimente.
Il gasesc pe maestru, pe un fotoliu, mangaiat de grija doctorului Viorel Mihai. “Am o inima mare… Ce-ar fi fost daca aveam una de porumbel?”
Restul istoriei, poate, intr-un alt post si in secventele unei intalniri istorice. Adrian Paunescu s-a intors din prapastie! Retineti doar vorbele medicului: “A fost intr-o stare critica, acum isi revine, daca se odihneste mai mult si se ingrijeste.”
Adrian Paunescu isi traieste postumitatea. Si o savureaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu